Alegand lozinca insurgentilor Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului sau, Milan Kundera asaza destinul unei intregi generatii sub semnul esecului. Eroul sau nu este insa un tanar al acelor locuri si vremuri, ci unul care-si traieste dureroasa maturizare in epoca instaurarii regimului comunist in Cehoslovacia. Adolescent vulnerabil, bantuit de teama de ridicol, dar de o extrema puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxista, care-i promite o iluzorie revansa impotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care ii cere sa renunte la tot ce venerase in chipul cel mai curat cu putinta si sa intre in concertul platitudinilor care se dau drept singura literatura adevarata.

Puritatea lui ultragiata se transforma atunci de-a dreptul in abjectie, odata cu denuntul prin care Jaromil isi trimite prietena la inchisoare. Si daca, asa cum se spune, viata poetului este exponentiala, caderea lui Jaromil, pusa de autor fata in fata cu caderile atator mari poeti ai lumii, vorbeste despre caderea tuturor celor prinsi in valtoarea istoriei. Iata de ce romanul sau n-a putut aparea decat in afara granitelor Cehoslovaciei, in 1973, mai intai in Franta, unde a primit Prix Médicis étranger.

„Alaturi de Don Quijote si Doamna Bovary, Viata e in alta parte este probabil opera cea mai dura care s-a scris vreodata despre poezie. Despre poezie ca ultim refugiu al lui Dumnezeu.“ — FRANÇOIS RICARD