Cartea de fata e o suita libera de fise epice – notatii pline de culoare si forta evocatoare, lipsite de preocuparea pentru individualizare sau tipologie, cu personaje-pretext pentru o atmosfera sufleteasca ce se vadeste a fi proiectia unui eu fara nume.
Toata proza lui Sorin Titel tinde irepresibil spre imperfectul etern al amintirii. Fiecare povestire in parte, daca nu se confunda cu o retrospectiva, este o asteptare a ei infiorata de placere. Ceea ce la multi autori este prezenta intamplatoare, necesitate functionala sau simplu mod de a fi, intr-un cuvant – obisnuinta, la el este dorinta vie, privilegiu, tensiune nesfarsita. […] Farmecul prozelor lui Sorin Titel trebuie insa cautat dincolo de paginile scrise, in ceea ce acestea provoaca prin esec.
Pentru el acuitatea observatiei se confunda cu acuitatea memoriei si ambitia sa este „actualizarea” integrala.
Nu-i lipseste insa constiinta ca ramane ceva imposibil de recuperat, ceva nespus si de nespus, ceva obiectiv misterios. Asa se face ca sentimentul dominant al prozei lui il constituie o tanjire vaga, o tristete decenta, o aureola fara speranta.
Privit in ansamblul creatiei sale, Valsuri nobile si sentimentale e un titlu nu atat ironic, cat nostalgic sau poate chiar optativ.