Trebuie afirmat din capul locului ca autorul este un profesionist; se afla, adica, in interiorul campului literar, conformandu-se dinamicii si criteriilor dominante de expresie ale acestuia. Altfel spus, e in pas cu vremea, insa deloc mimetic. Vocatia cumva nativa a experimentului, precum si o mai putin obisnuita disponibilitate ludica reprezinta atuurile principale ale acestor proze mereu inventive si de o remarcabila ingeniozitate a strategiilor narative. Daca ar fi sa vorbim de unele vagi influente, ar fi sa amintim pe Borges si pe Mircea Eliade, in cazul povestirilor cu tenta fantastica. Cum ziceam insa, Dafin Mureseanu se afla, in genere, in adecvare cu poeticile postmodernismului. Dar, dincolo de posibilele infiltratii modelatoare, ramane vibranta placerea ambiguu-jucausa a povestitorului, careia i se asociaza imaginatia plastica in configurarea unor extrem de diverse portrete si ambiante. Geografia povestirilor in sine dezvaluie o expresivitate coloristica seducatoare, uneori de un naturalism estetizat, alteori de o intensitate sublimat-lirica. Aici se recunoaste harul evocarii si cel al unui anumit tip de memorie specific povestitorului etern. – Petru Poanta