Putini au mai ramas cei ce povestesc: cei care simt nevoia nelamurita, dar obsedanta, de a-si marturisi drama, nefericirea, singuratatea. Ei sint martorii, martirii unei epoci. (Ernesto Sabato)
„Literatura lui Teodor Mazilu pare neverosimila, batind spre bizar si absurd: este efectul adevarului ei. Un adevar nu sugerat, ci afirmat in fraze solid articulate, foarte deschise, neobisnuit de raspicate. Uneori cititorul ei are impresia (vag neplacuta) ca este luat la rost, brutalizat. Impresia nu este intru totul gresita, Mazilu nu-si cruta cititorul, ci il constringe sa ia act de propria sa existenta (falsa). Obiectul literaturii lui Mazilu nu este unul accidental, periferic, ci unul necrezut de general, un obiect global, tradus in zeci de variante – si omenesc prin excelenta.” Lucian Raicu (din prefata la volumul Soarele si ambianta, 1983)