SECOLUL XX ar putea fi povestit facand istoria sistemului concentrationar. Razboaiele de eliberare (cubanez si algerian), represiunea coloniala in Africa, revolutia bolsevica, al doilea razboi mondial – din Indonezia pana in Statele Unite, dezmembrarea Iugolslaviei, represiunea din Cecenia: lagarele zise de concentrare se afla peste tot, desi reprezinta ici si colo realitati care nu se pot suprapune. Nu fara motiv, totalitarismul si regimul concentrantionar sunt legate in mod indisolubil. Ele formeaza, pentru majoritatea observatorilor, o familie, sigur monstruoasa, dar coerenta si, intr-un fel, logica. Totusi, lagarele de concentrare (civile) nu sunt o creatie „ex nihilo’ a totalitarismului. Ele nu apar prima data in Italia fascista, nici in URSS, nici in Germania nazista, nici chiar in Spania franchista, ci in Cuba, la sfarsitul secolului trecut, in timpul unui razboi de eliberare nationala, apoi in Africa de Sud, in timpul razboiului burilor. Ele confirma astfel o legatura mai complexa cu modernitatea decat se considera in general.