Ma simteam superior tuturor colegilor mei, macar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi adanci cultura […] Dar eram mai mult decat atat. Ma aflam in plina criza de pubertate, ma descopeream, mai ales la intalnirile cu fete de varsta mea, cat sunt de timid si de neatragtor, in comparatie cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravandu-se pana la sfarsitul lieceului. Probabil ca datorita ei n-am mai ajuns sa termin romanul. La un moment dat am simtit ca nu mai pot scrie decat la persoana I, ca orice fel de literatura, in afara de cea direct sau indirect autobiografica, n-avea nici un sens. Asa am inceput Romanul adolescentului miop […] – Mircea Eliade, Memorii