Nimeni, pana la Augustin Buzura, si nici dupa el, nu a sondat atat de adanc si cu atata curaj estetic abisurile si amploarea ravagiilor dedublarii si ambivalentei fiintei intr-o lume ea insasi purtand pecetea unei psihopatii generalizate. Proba acestui curaj este, in primul rand, construirea intregului roman pe suportul unui personaj atat de ambiguu cum este Ioana Olaru. Prudent si subtil, cu acea prudenta a romancierului veritabil, pentru care personajele nu sunt marionete manuite mai mult sau mai putin abil, ci hieroglife ale misterelor existentei, Augustin Buzura nu pune nici un diagnostic. Dar nici nu elimina semnele si indiciile care fac din patologia ambiguitatii si a ambivalentei autentica tema a romanului sau.” Mircea Iorgulescu  „Insolitul acestui roman este dat de nivelul paroxistic la care este impinsa arta prin presiunea nemaiintalnita a realului. Astazi este greu de inchipuit la ce riscuri etice, estetice, dar si existentiale se expunea un scriitor ce literaturiza imediatul ajuns la un nivel inimaginabil de absurd. – Nicoleta Salcudeanu