Pentru elevii de gimnaziu sau de liceu, cartea Reflexe folclorice in literatura scrisa poate fi extrem de utila. A. Gh. Olteanu nu incearca sa-si arate in mod gratuit veleitatile de critic si alcatuieste un manual de folclor clar, concis, in care cei care se pregatesc pentru bacalaureat sau pentru testul de capacitate pot gasi cam tot ce le trebuie. Autorul incepe cu o scurta introducere unde sint definiti termenii de folclor si de literatura populara, este discutata influenta in literatura culta. Este atinsa si o problema spinoasa, aceea a interventiilor unor autori de literatura culta in texte folclorice: cazul Mioritei care este cunoscuta mai ales in varianta lui Alecsandri.
Urmeaza o scurta trecere in revista a opiniilor unor critici in legatura cu acest tip de literatura. G. Calinescu si cunoscuta sa ipoteza cu cele patru mituri apare alaturi de alti critici si de alte opinii (nu singur, cum se intimpla in comentariile standard). Aceasta „alternativizare“ a comentariului critic nu poate fi decit benefica. Putem citi, asadar, pagini despre folclor de Ibraileanu, Ovidiu Papadima, Tudor Vianu etc.

Antologia este si cea mai consistenta parte a cartii. Fiecare piesa selectata este insotita de un comentariu echilibrat, plin de informatie didactica pretioasa. Destinul variantelor nu este uitat. Autorul acorda cea mai mare atentie acestei laturi esentiale a textului folcloric: varianta. A.Gh. Olteanu isi imparte materia in patru: Poezia riturilor de trecere, Epica in versuri – balade, Epica in proza – basme si Lirica, Proverbe. Din titlurile alese intelegem si precautia din titlul cartii: nu este vorba despre folclor propriu-zis, ci despre relatia lui directa cu literatura culta. Asa se explica prezenta unor texte folclorice „de autor“: Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, Fat-Frumos din lacrima sau Povestea lui Harap-Alb. Autorul atinge astfel mai multe obiective: defineste folclorul, explica ponderea lui in opera unor autori si, nu in ultimul rind, atinge o parte importanta din programa scolara.
In capitolul Proverbe, cititorul poate gasi texte mai rare (nu doar proverbe „celebre“ precum „la pomul laudat…“), extrem de amuzante: „Sa cumperi vecinii intii si apoi casa“ sau „Mincati, oameni buni, ca, ca mini, ii anul de cind mi-a murit barbatul, si poimini doi de cind am luat altul.“ Autorul noteaza cu finete schimbarile pe care le sufera proverbul la Ion Creanga sau la Sadoveanu. La primul conteaza foarte mult contextul in care este amplasat, autorul mizind pe conflictul dintre general si particular. In schimb, Sadoveanu altereaza forma fixa a proverbului. El isi insuseste tonul aforistic, transforma complet sintaxa specifica.

In „temele de studiu“ de la sfirsitul volumului, elevii vor gasi intrebari exacte, care acopera perfect materia antologata si analizata. Exista, din pacate, subiecte in care apare suparatorul ton didactic autoritar: „Reflectati asupra argumentelor ce s-ar putea aduce in sprijinul ideii ca Mesterul Manole de Lucian Blaga este nu pur si simplu o drama, ci o tragedie“ sau „Validati, intr-un eseu, cu argumente convingatoare, afirmatia ca Soarele si luna intra in rindul capodoperelor baladesti ale folclorului romanesc“. Raspunsul nu ar trebui directionat in acest fel. Poate sint argumente „pur si simplu“ impotriva tragicului din piesa lui Blaga. La fel, elevii n-ar trebui sa execute la comanda demonstratii de identificare a unei capodopere. Acest capitol de teme ar fi trebuit tratat cu seriozitatea si grija pedagogica din restul cartii.