Prin foc si sabie face parte, impreuna cu romanele Potopul si Pan Wolodyjowski, dintr-o ampla trilogie dedicata istoriei Poloniei. Cu maiestria unui virtuoz, Sienkiewicz zugraveste una dintre cele mai framintate perioade din istoria medievala – rascoala cazacilor si a taranilor ucraineni de pe cuprinsul Poloniei -, surprinzind nu doar evenimentele, ci si o intreaga paleta de virtuti si pasiuni omenesti. Desi de cele mai multe ori consemneaza evenimente istorice autentice, iar unele dintre personaje au existat in realitate, Prin foc si sabie este mult mai mult decit o cronica de epoca, impletind in tesatura sa mestesugita istoria unei prietenii aparent indestructibile intre frati de arme si o poveste de iubire cum putine se intilnesc in literatura universala.
Oamenii se miscara, un vifor inviora parca multimea de osteni, apoi se iscara deodata murmure. Cuvintele „Vine oastea!” zburara ca o sageata de la un capat al intariturilor la celalalt. Luptatorii incepura sa se imbulzeasca, sa se impinga, sa se framinte. Murmurul aici crestea, aici se potolea, toate miinile faceau streasina ochilor, toate privirile erau atintite cu incordare in departare si inimile bateau sa se sparga. Se uitau cu totii, tinindu-si rasuflarea, prada indoielii si nadejdii. Deodata, sub arcul multicolor sclipi ceva care devenea tot mai limpede; iesea din ceata departarilor, se apropia din ce in ce mai mult si se vedea din ce in ce mai bine, pina cind, in cele din urma, se aratara pilcuri, stindarde, tuiuri, apoi o padure de stegulete si ochii nu se mai indoira; erau osteni.