Lumea este o permanenta jungla. O padure enorma care pute a sudoare si sange. Un teritoriu terifiant, prin care fugim toata viata. In care suntem, deopotriva, vanatori si vanat. Calai si victime. Alergam ca intr-o cumplita haituiala : prada si pradator. Furam sau suntem furati. Se fura pamant. Se fura case. Se fura tablouri de patrimoniu national. Se fura puterea politica, prestigiul profesional si banii din punga saracului. Chiar si libertatea se poate sterpelii, daca ai sub cur un fotoliu de ministru. Sau de senator. Sau deputat. Gonim prin jungla vietii ca niste capiati, spre undeva : niciodata nestiind exact ce vrem si unde trebuie sa ajungem. Doar ne cataram pe firul unei sperante. Urcam si coboram. Ne ridicam si ne pravalim intr-o nesfarsire. Ne luptam cu stihiile padurii, cu spaimele oamenilor, cu tentatiile lor devoratoare, cu gesturile lor devoratoare, cu gesturile lor criminale. De ce nu ne oprim? De ce ne uram? De ce nu ne iubim? Zadarnic am tocit drumurile devenirii, incercand sa zburam, daca aripile sufletului nostru – lipsit de harul divin al iubirii – s-au frant dupa primul salt in gol. Ramanem, mai departe, prizonierii propriilor noastre orgolii, lasitati, neputinte…