Jasmine are 23 de ani. Merge la facultate, iese cu prietenele, flirteaza, se cearta cu parintii. Nimic anormal. Nu chiar. Pentru ca ea e musulmana si traieste la Milano. Crede in pace, dar se razboieste in fiecare zi pentru a-si apara ideile. Pe de-o parte urland, pe de alta razand. Duhurile (un exemplar ilustru este cel din lampa lui Aladin) apartin unei lumi care nu e nici a oamenilor, nici a ingerilor. Se afla la mijloc, pot fi bune sau rele, in mod sigur sunt foarte curioase. Jasmine e ca un duh: buna, dar adeseori furioasa pentru ca nimeni nu o intelege. Nici prietena ei cea mai buna care, dupa ani de luptat pe aceeasi baricada, cedeaza (cedeaza?) unei nunti aranjate. Nici parintii, perplecsi ca toti parintii din lume in fata izbucnirilor rebele ale unei tinere de 20 de ani in cautarea propriei identitati. Nici baietii musulmani ca ea, care ar vrea sa fie mai simpla, mai linistita. Nici baietii occidentali, gata sa o invadeze cu intrebari insuportabile, banale si dezarmante despre arabi. Singura si ratacita intr-un nod de complicatii,Jasmine detine insa o arma puternica: ironia. Si in aceasta poveste foarte adevarata, Randa Ghazy reuseste sa amestece un instinct polemic viu cu usurinta celui care stie sa rada de sine.