Stiu ca se poarta, ca e la moda in lumea subtire, adica intelectuala si, deci, critica, dezmintirea, dezeroizarea istoriei, deconspirarea minciunilor -pedagogice – cu care suntem indopati incepand cu clasele primare si terminand cu discursurile ocazionale ale primului barbat al tarii, stiu ca cel ce nu se minuneaza neincetat de locurile comune frecventate didactic sau oficial risca sa fie denuntat ca nefiind un bun roman stiu, de asemenea, ca exista doua istorii scrise avand destinatari inconfundabili, – una scrisa pentru academicieni si alta scrisa sau rostita pentru soldati -, stiu ca eroizarea excesiva ne-a facut nu profesionisti ai infruntarilor, ci profesionisti ai suferintei, motivati nu sa invingem, ci mai degraba sa ne lamentam, dar oare si-a consumat istoria capacitatea modelatoare, a ramas istoria, adica memoria noastra colectiva, o inutila busola orientativa?