Pe Arne nu vrei si n-ai cum sa-l uiti dupa ce termini romanul. E unul dintre acele personaje atat de vii, incat iti da impresia ca-l poti intalni si saluta pe strada. Te imprietenesti cu el din prima clipa. Iti vine sa intri din cand in cand in carte numai ca sa-i spui: toate astea sunt fleacuri, sunt ca lucrurile tale din mansarda-cabina-de-vapor pe care o imparti cu Hans, nu le mai pune si tu la suflet! Mostenirea: un far in miniatura, o cutie de chibrituri cu un crab de plumb, un snur alb cu rosu, un acvariu, un pulover, un ochean si inca doua-trei maruntisuri: lucrurile lui Arne, baiatul orfan de pe Elba, jocurile lui, zilele lui pline de emotii. Felul in care aceste obiecte se transforma in viata si destin nu mai e deloc fleac si nici joc sau scamatorie, ci arta de cea mai pura calitate. Sfatul criticului: Considerati-va unul dintre mostenitorii lui Arne. Nici ca se poate dovada mai clara ca n-ati citit cartea zadarnic. Fireste ca nu despre lucruri e vorba aici.