Din saloanele aristocratiei pariziene pana in cocioabele dezmostenitilor sortii – fresca unei lumi in care convietuiesc si se infrunta mizeria morala si cele mai nobile sentimente
Aparute initial in foileton, Misterele Parisului erau atat de palpitante, incat, dupa cum spunea Théophile Gautier, unii bolnavi au refuzat sa moara in asteptarea finalului. A fost un fenomen literar care a bulversat societatea franceza, punand in scena personaje cu cele mai diverse origini, caractere si situatii financiare: printul care face acte de caritate deghizat in muncitor, prostituata evlavioasa, hotul cu suflet mare, notarul diabolic sau vicontele escroc.
Rodolphe, mostenitorul coroanei unui principat german, incearca s-o salveze pe Floarea-Mariei, poreclita Gurista, o tanara careia nici macar traiul in randurile pegrei nu i-a distrus candoarea. Pentru asta trebuie sa infrunte o banda intreaga de talhari, tainuitori si criminali, condusi de un fost ocnas numit Profesorul si de mana lui dreapta,
Cucuveaua. La finalul unei intrigi pasionante, cu nenumarate rasturnari de situatie, pedeapsa va fi pe masura faptelor…