Ca orice povestitor de vocatie, Ioana Nicolaie isi ia cititorul de mana si-l conduce pe un drum. Un drum surprinzator, caci din loc in loc ii dezvaluie straturi emotionante de arhitectura interioara. Se poposeste in copilarie, dar si-n adolescenta, dar si-n viata matura. Si din fiecare se scoate la lumina ba un secret, ba o marturie, ba un nucleu dramatic, sau straniu, sau impregnat cu mister. Miezul inimii e o carte a tandretei, a iubirii, dar si a lucrurilor inexplicabile care ne tivesc tuturor vietile.

Cat despre scris, nu e mare lucru de adaugat: scriitoare am fost intotdeauna. Si pe vremea dansului cu menghina, si pe timpul zugravitului sau al practicilor agricole, si pe cand coseam cu atentie stergare, si pe cand abia mai rasuflam in navodul ce parea ca nu se va deschide vreodata. Dar, daca n-ar fi fost revolutia, banuiesc ca n-as fi intrat la facultate, asa ca nu mi-as fi pus nicicand cartile pe hartie. As fi fost, probabil, angajata unei fabrici de tricotaje sau, pentru ca-mi placea sa cos la masina, as fi ajuns croitoreasa. – Ioana Nicolaie