Junky, debutul romanesc al lui William Burroughs, nu este doar o anticamera a balului apocaliptic din Prinzul dezgolit. Scrisa la indemnul lui Allen Ginsberg, in America anilor ’50 ai secolului XX – un spatiu si o perioada in care era aproape „ilegal sa vorbesti despre droguri” – cartea a fost prezentata, initial, ca o marturie, de interes preponderent medical. Intrebarea la care venea sa raspunda: „Cum poate un cetatean normal sa ajunga dependent de stupefiante?” Tonul factual, aspectul semi– autobiografic par sa concure la aceasta lectura in cheie utilitar-documentara, incurajata precaut de primii editori ai operei. In fapt, dincolo de povestea intoxicarii, cartea da seama de un alt drum: acela de la infernul dependentei la literatura. Drum parcurs de cel pe care Norman Mailer il descria, in epoca, drept „singurul romancier american contemporan despre care se poate spune ca are geniu”.