Autodefinirea cărţii despre Creangă este făcută în postfaţa la ediţia II în 1964, în care găsim şi alte precizări preţioase configurative a unui mod pe cât de obiectiv, pe atât de personal de a-l înţelege pe povestitor.

Pricepătorul în materie îşi va da seama de felul nostru de a citi şi de al altora, subliniază Călinescu: „ Judecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică într-un portret totalitar (subl. noastră- M.C.), deoarece opera se află, întrucât îl priveşte pe Creangă, strâns legată de existenţa lui. Portretul acesta este o lucrare de curată ştiinţă. Informaţia este riguroasă şi completă, orice propoziţie e documentată. în sforţarea de a crea literar, nu ne folosim decât mijloacele pe care le oferă compoziţia, înlăturând, de pildă, din text discuţia izvoarelor, neintroducând în naraţiune elemente anacronice. Dialogurile sunt citaţiuni, descripţiile sunt bizuite pe observaţie şi izvoare”.