„Prozele lui Andrei Burac sunt instantanee, dramatic-existentiale, bine cadrate si axate pe momente-cheie de agitatie si neliniste sufleteasca, de alunecari in „ireal” si „abstract”, de „placere a confesiunii” si senzatii de pendulare intre existent si inexistent, intre un timp concret-material si un timp „fara spatiu”, care e mai degraba vid, inconsistent, constituit dintr-o magma informa”.

Mihai Cimpoi