Cred ca nici unul din cititorii buni ai lui Eliade nu e hipnotizat de fastidioase numerologii. Dar triada indiana din volumul de fata invita imperios la o noua strategie de lectura, oferita de cateva observatii oa­re­cum numerologice, in care biografia autorului – o biografie mereu des­chisa spre cititor – se precizeaza in imediatul lui profit.
Socotiti ca anii in care a scris despre yoga, bunaoara, sunt tot­dea­una un numar par si calendaristic, cativa dintre ei – cei mai importanti – chiar bisecti. Asa, in 1936, cand publica Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (Paris, Librairie Orientaliste Paul Geuthner), asa, in 1948, cand publica Techniques du Yoga, dar mai ales asa, in 1940, cand foloseste diferiti orientalisti si calatori in India in roluri de fic­tiune care explica pana la urma, in directia cealalta, chiar biografia rea­la si secreta a naratorului.
Amanunte nu fara importanta pentru un autor care isi propune sa in­cheie si incheie intr-adevar un manunchi de scrieri tocmai in preziua datei de nastere, cum in 1928 Gaudeamus, cum in 1933 Maitreyi, cum in 1940 bio­grafia fantastica a triplului Honigberger. Or, ziua de nastere – pe care o socotea 9 martie, 25 februarie pe stilul vechi, dar in fapt ul­tima zi a unui februarie nebisect, asa cum a demonstrat-o descoperirea tar­diva a actului de nastere – a fost ani in sir stimulentul exterior de a-si organiza literatura si biografia. Ceea ce e mai dramatic e ca in ultimul februarie in care a aplicat acest mic secret biografic (in Jurnalul de mai tarziu mereu revine cu insemnari importante la 9 martie) e faptul ca a regasit pentru ultima data India neconsumata din afara tuturor cartilor. Simbolic – exact asa cum se disting toate datele din Noaptea de Sanziene – ultima zi din februarie, inainte de inceperea unui nou ciclu, e sintetica si anihileaza bisectoarea dura asezata peste timpul trait si timpul asteptat, intre Calcutta si Bucuresti, intre reportaj si nuvela fan­tastica. Daca n-ar fi aceasta stratagema a unui supliment temporal, a unui istm care ii oferea lui Eliade posibilitatea de a reface unitatea a doua lumi inainte de a se fi scindat – nu ar fi avut posibilitatea de a scrie literatura din acest triplu volum.
In fine, sa nu uitam totusi ca aceste pagini care demareaza tonic din realitate nu apartin indefinit si exclusiv culturii, oricat de adecvata ar fi. Ar fi o confuzie la fel de mare, precum a crede ca alpinismul e acel sport care se practica numai in Alpi. Realismul acestei literaturi, cel direct, ca si cel ocultat, transplantat in fictiune, e una din introducerile cele mai sistematice in metabolismul celui mai incandescent si pro­di­gios deceniu cultural romanesc.