Culorile ce se nasc deocamdată din cuvinte sunt de un sepia dulceag, semn că lucrurile s-au petrecut demult, şi-au pierdut contururile aspre, „adevărate“, devenind incerte, înceţoşate, „paleo-realiste“. Aşadar atenţie, oameni buni în această scriere de frontieră – doar un exerciţiu minor, o neînsemnată provocare postmodernistă – se întrepătrund, de-a valma şi aiurea, genurile şi stilurile, vremurile şi timpii, geografiile şi singurătăţile. Acţiunea ţopăie ghiduş şi obraznic din mit în reportaj, din prezent în trecut, din realitatea riguroasă a unui jurnal (diarism se zice!) în jocul vesel şi indisciplinat al ficţiunii.