Ibn Khafif Shirazi a povestit odata: Am auzit ca in Egipt traiau doi mari Maestri, asa ca m-am grabit sa ajung in prezenta lor. Ajuns acolo, am vazut doi invatatori magnifici – absorbiti in meditatie, l-am salutat de trei ori, dar nu mi-au raspuns; asa ca am meditat alaturi de ei timp de patru zile. In fiecare zi ii rugam sa-mi vorbeasca si le spuneam ca am strabatut un drum atat de lung ca sa le fiu in preajma. In cele din urma, cel tanar a deschis incet ochii. <Ibn Khafif, viata-i scurta. Foloseste timpul care ti-a mai ramas pentru a patrunde in interioritatea ta. Nu-ti irosi vremea cu saluturi si vorbe goale!> I-am cerut sa-mi dea un sfat si, inainte sa se cufunde in meditatie, mi-a spus: <Stai in prezenta acelora care-ti amintesc de stapanul tau, care nu doar rostesc adevarul, ci sunt Adevarul.>

Si eu ma simt la fel ca Ibn Khafif. La nivelul la care fiinteaza Osho, introducerile sunt inutile si ele servesc doar ca reclama pentru prefatator.