In clipa de fata sunt un om batran si, ca pentru multi dintre locuitorii batranei noastre Europe, prima parte a vietii mele a fost destul de agitata: am fost martorul unei revolutii, am facut razboiul, am fost luat prizonier, am cunoscut foamea si munca fizica pana la epuizare, am evadat, am fost grav bolnav, de mai multe ori  la un pas de moarte, in sfarsit, am calatorit cam peste tot in lume… si totusi, n-am descoperit niciodata pana acum, la 72 de ani, vreun sens al tuturor acestor lucruri, in afara de faptul – de care pomenea Barthes, mi se pare, apropo de Shakespeare – ca singurul sens al lumii este lipsa de sens.”

Claude Simon, la decernarea Premiului Nobel,1985

La un nivel mai profund, Drumul Flandrei e o carte despre dragoste si moarte, dar si despre timpul care distruge totul, despre relativitatea memoriei si despre realitatea care scapa, mereu, printre degete. O carte stranie, poematica, plina de coincidente bizare, in care evenimente intamplate demult revin obsedant in prezent, ca privite printr-un ochean intors, dand senzatia ca totul a mai fost si ca istoria se repeta sub alte masti…