„Cehov e un pictor incomparabil. Da, da, exact asta: un pictor incomparabil al vietii. Principalul e sinceritatea sa, o calitate remarcabila la un scriitor. Gratie acestei sinceritati, el a creat forme noi ale scrisului, absolut noi, dupa parerea mea, in lumea intreaga. Lasand la o parte orice falsa modestie, afirm ca, sub raport tehnic, el, Cehov, mi‑e mult superior. Nici unul dintre noi, nici Dostoievski, nici Turgheniev, nici Goncearov, nici eu, n‑am fi putut scrie astfel. Cehov e Puskin in proza.” – Lev TOLSTOI

    Fragment din volum:

    “Olga Ivanovna statea in dormitor si se gandea ca asta era pedeapsa lui Dumnezeu pentru ca-si inselase barbatul. Fiinta aceea neinteleasa, tacuta si resemnata, depersonalizata de propria ei blandete si lipsita de vointa din pricina bunatatii nemarginite, se chinuia acum undeva, pe un divan si nu se plangea deloc. Daca s-ar fi plans, fie si in delir, medicii de garda ar fi aflat ca de vina nu era numai difteria. Dar ar fi fost de ajuns sa-l intrebe pe Korosteliov, pentru ca el stia tot adevarul. Nu degeaba o urmarea cu niste ochi de parca ea ar fi fost criminalul principal, iar difteria numai un complice. Si Olga Ivanovna uita si seara cu luna plina de pe Volga declaratiile de dragoste, si zilele pline de poezie petrecute in izba… Un singur lucru nu-l uita: ca, dintr-un simplu capriciu si din prea mult rasfat, se murdarise toata, din cap pana in picioare, cu ceva spurcat si vascos, de care n-o sa se mai poata spala niciodata…

    „Doamne, ce ingrozitor am mintit!” isi zise ea, amintindu-si de dragostea plina de neliniste pe care o avusese cu Reabovski. „Blestemate sa fie clipele acelea!…”

    La ora patru, Olga Ivanovna se asezala masa cu Korosteliov. Doctorul nu manca nimic. Statea incruntat si bea vin rosu. Nici Olga Ivanovna nu manca nimic. Se ruga in gand la Dumnezeu, fagaduindu-i ca, daca Dimov se vindeca, o sa-l iubeasca iarasi si o sa-i fie sotie credincioasa. Apoi, uitand o clipa de toate, se uita la Korosteliov si se intreba: „Oare e cu putinta sa nu te simti nenorocit cand esti atat de banal, sters, necunoscut si, pe deasupra, lipsit de maniere si cu o fata atat de botita?” Isi zicea apoi ca Dumnezeu o s-o pedepseasca pe loc, nimicind-o […]”