Epitetul (fr. epithete, gr. epitheton „care este atasat”) este o figura de stil constand in alaturarea unui cuvant calificativ la un altul, in scopuri estetice. Sitetizand punctele de vedere cu privire la sfera notiunii de epitet, Paula Diaconescu arata ca „Intr-o acceptie restransa, epitetul este considerat fie orice determinare adjectivala a substantivului, fie numai un anumit tip de determinare adjectivala a substantivului sau, intr-o acceptie larga, epitetul este un anumit tip de determinare – exprimata prin adjectiv, substantiv, propozitie – a substantivului ori un anumit tip de determinare – exprimata. prin adverb, substantiv precedat de prepozitie – a verbului”. Intrucat in lucrarea de fata ne-am propus sa prezentam intr-o forma lexicografica numai epitetul substantivului. exprimat prin adjective, subliniem ca aceasta nu inseamna implicit restrangerea sferei epitetului numai la aceasta categorie, ci recunoasterea doar a faptului ca dintre toate categoriile gramaticale de epitete, distinse in functie de elementul determinat (substantiv sau verb) si mijloacele de exprimare (adjectie, substantive, adverbe si propozitii), epitetul adjectival al substantivului are cea mai larga raspandire. Cu aceasta precizare. ne-am insusit definitia epitetului propusa de aceeasi autoare: „epitetul este un termen al unei structuri. exprimat printr-un adjectiv care se refera la un substantiv sau si la un substantiv, in raport cu care isi releva functia determinativa (atributiva sau predicativa) si o anumita valoare stilistica”. Valoare stilistica pot avea nu numai adjectivele cu sensuri figurate („cer plumburiu”), ci si cele cu sensuri proprii („cer albastru”). In acest din urma caz se pune problema delimitarii determinarilor poetice de cele logice. Observatii pertinente in aceasta privinta gasim la Boris Tornasevski: „Determinarea poetica se deosebeste esential de cea logica, ea nu are o functie de detasare a unui fenomen dintr-un grup de fenomene similare si nici nu introduce un indiciu nou, absent in cuvantul determinat. Determinarea poetica repeta indiciul inclus chiar in cuvantul determinat, si are drept scop sa atraga atentia asupra indiciului dat sau sa exprime atitudinea afectiva a vorbitorului fata de obiect. Astfel, cand spunem <stepa intinsa>, <mare albastra>, nu deosebim <stepa intinsa> de o alta (adica nu ne gandim la o stepa ingusta) si nici nu opunem <marea albastra> unei mari de o alta culoare, nu facem decat sa detasam indiciile date, apreciind importanta lor pentru expresie. In majoritatea cazurilor, cand vorbim despre fenomenele individuale, determinarile sunt date intr-un plan poetic, si nu intr-un plan logic. Determinarea poetica se numeste epitet. Atrage in mod deosebit atentia precizarea facuta in continuare ca „aceeasi determinare gramaticala poate sa fie si poate sa nu fie epitet. De pilda, daca in expresia <trandafirul rosu>, prin cuvantul <rosu> definim un anume fel de trandafir pe care il deosebim de trandafirul de luna, de trandafirul alb etc., atunci determinarea va fi logica. Daca Insa avem in vedere numai trandafirii rosii, cei mai obisnuiti, atunci in expresia <trandafirul rosu> determinarea evidentiaza insusirea continuta de cuvantul <trandafir> si devine epitet”.