In realitate, un om intreg si o societate sanatoasa au nevoie in acelasi timp de beneficiile subzistentei si de cele ale reflexiei, de sosete si vise, de painea zilnica si de utopii. In Est, ne lipsesc, deocamdata, si unele, si altele. Si nu putem accepta ca lotul generatiei actuale e acela al lui „vivere”, filozofia urmand sa fie finantata mai tarziu. In ce ma priveste, am in minte un portret ideal al sponsorului „cultural” si, de altfel, cred ca l-am si intalnit de cateva ori: e cineva care, dupa ce a investit cu folos in mari proiecte de educatie universitara, in cercetari despre arta guvernarii, legislatie, liberalism, ecologie si minoritati, in programe de revitalizare economica si institutionala, simte nevoia sa iasa din circumstantial, din rezonabilul de prima instanta, pentru a investi intr-un joc cu margele de sticla. A finanta instalarea lui Newton sub mar sau navigatia utopica a lui Columb s-a dovedit rentabil. Oamenii nu devin mai saraci daca, din cand in cand, consimt sa dea de mancare Serafimilor. (Andrei Plesu)