Caci Baraganul e singuratec. Pe spinarea lui, niciun copac! Si de la un put la altul, ai tot timpul sa mori de sete. Nici de foame nu te apara. Dar daca cumva esti inarmat contra acestor doua nevoi ale gurii si daca vrei sa te afli singur cu Dumnezeul tau, atunci du-te pe Baragan: e tinutul pe care Creatorul l-a harazit Munteniei pentru ca romanul sa poata visa in voie. O pasare care zboara intre doua lanturi de munti e ceva demn de mila. Pe Baragan, aceeasi pasare urca, cu ea in zbor, pamantul si departatele lui zari. intins pe spate, simti cum talerul pamantesc se inalta spre zenit. E cea mai frumoasa ascensiune ce poate s-o faca nevoiasul lipsit de toate.
…
Visari, ganduri, inaltare si pantec gol, iata ce da gravitate omului nascut pe Baragan – aceasta pustietate care ascunde apa in strafundul ei si unde nimic nu rasare de la sine, nimic, in afara de ciulini.”
Panait Istrati – Ciulinii Baraganului