La cincisprezece ani de la absolvirea facultatii, Jay, Franny, Emerson si Stevie se reintalnesc la reuniunea aniversara. In tot acest rastimp, viata i-a purtat pe fiecare in directii diferite – Jay este insurat si asteapta un copil, in vreme ce Franny tocmai asta isi doreste, dar este constienta ca sansele sa-si gaseasca sufletul pereche devin tot mai mici cu fiecare zi. Emerson, o femeie de familie buna, acum divortata si mama singura, este atrasa de un barbat care sfideaza normele clasei sociale in care ea a crescut. Iar Stevie a aflat de curand un adevar socant, care i-a dezvaluit raspunsul la un secret de familie pastrat cu indarjire ani de-a randul. Acum relatiile dintre cei patru prieteni capata o turnura surprinzatoare, care va schimba fundamental ceea ce gandeste fiecare despre familie si prietenie. Un lucru este insa sigur: toti isi vor gasi implinirea dorintelor secrete in ultimul loc pe care si l-ar fi imaginat si vor descoperi ca familia reprezinta mai putin o legatura de sange si mai mult dragostea profunda a celui care te accepta exact asa cum esti.
Eileen Goudge este una dintre cele mai bune autoare de romane de dragoste contemporane. Bestsellerurile ei, vandute in prezent in peste 5 milioane de exemplare, au urcat rapid in fruntea topurilor New York Times si Publishers Weekly.