Victor Petrini atinge, intr-o lume confuza, conditia tragicului, pentru ca nu se indoieste de puterea spiritului de a ramane demn si necrutator in suferinta. Iubirile si intamplarile absurde il arunca in bratele deznadejdii si ale oroarei, spiritul ii da insa forta sa treaca prin ele, nu netulburat (mit al omului clasic), ci nelinistit si lucid, luciditatea fiind forma demnitatii sale. Cel mai iubit dintre pamanteni, este un roman total, i-am zis eu in cronica pe care am scris-o indata dupa aparitia lui. Un roman, altfel spus, cu mai multe paliere, mai multe teme si un numar mare de personaje: roman politic (despre obsedantul deceniu), roman de dragoste (istoria unui tanar profesor de filosofie, Victor Petrini, care are credinta ca daca dragoste nu e, nimic nu e), un roman moral (mai exact: romanul unui moralist de clasa, in sfera existentiala, in genul lui Camus), in fine, un roman de moravuri despre lumea intelectuala si, in genere, despre lumea romaneasca in regimul totalitar comunist. Un roman puternic, amplu cu un fluviu, romanul, in fine, al unui moralist care judeca necrutator istoria prin care trece.
Descriere