Toate creatiile spirituale si artistice din Germania ultimului deceniu si jumatate nu au fost implinite la adapostul unor conditii faste, in cadrul unor relatii sufletesti si materiale protectoare; nici o opera nu s-a putut desavarsi in siguranta si in tihna, din contra, conditiile de dezvoltare artistica si spirituala au fost acelea ale unei problematici generale foarte dure, au fost conditii de necesitate, tulburatoare si dureroase, conditii de suferinta si haos aproape estic, aproape rus, conditii in care, insa, spiritul german nu a incetat sa-si asume principiul vestic, european, al cultului formei. Caci, nu-i asa, acesta este un principiu de onoare al Europei! (Thomas Mann, la decernarea Premiului Nobel, 1929)

Imaginea sablon a acestei societati care isi traieste apogeul, dar si declinul in romanul lui Thomas Mann se destrama prin minutia cu care autorul rascoleste fiecare ungher, fiecare sertar, nu dintr-o curiozitate maladiva, ci pentru a conferi si mai mare amplitudine reliefului interior al unei lumi inchise. Printr-o subtila dialectica, romanul ofera tocmai tensiunea dintre partea luminoasa a tabloului de gen si partea lui de umbra, acele imponderabile si infinitezimale din spatele unei gesticulatii emblematice. (Angelo Mitchievici)