În 2004, Benjamin Mee părăseşte Londra, renunţând la luxosul său apartament şi se mută în sudul Franţei, împreună cu soţia şi cei doi copii, la ţară, în două hambare unde nu au nici măcar electricitate. Scrie o rubrică la The Guardian şi Grand Design, fiind absolvent de psihologie şi mare iubitor de animale. În Franţa totul e idilic, el e „englezul nebun”, soţia lui – „preferata satului”, cu care s-a căsătorit recent după 9 ani de relaţie, a cerut-o de nevastă exact în momentul când aceasta îşi pierduse orice speranţă că va mai face acest pas. Deşi au venit cu intenţia de a sta doar 6 luni, instalează şi electricitate, şi restul utilităţilor, în vreme ce migrenele soţiei o duc pe aceasta la Urgenţe şi astfel se descoperă o tumoră. Între timp, în pragul uşii lor aterizează o broşură care avea să le schimbe viaţa pentru totdeauna: le prezintă o casă la ţară şi o grădină zoologică în paragină. Fiind visul lor de o viaţă, hotărăsc să le cumpere, moment în care începe nebunia. Toată familia se mută înapoi în Anglia şi aşa începe aventura vieţii la zoo. Minunata familie şi 200 de animale dintre cele mai pitoreşti şi primejdioase trebuie să găsească o cale de a se acomoda unii cu alţii, dar şi de a transforma grădina zoologică într-o afacere de succes.
Descriere