Este un moment deosebit pentru un jucator de orice nationalitate cand castiga la Wimbledon, dar e mult mai mult atunci cand concurezi pe iarba de acasa si esti primul britanic din ultimii 77 de ani care tine in brate trofeul. Marea Britanie asteptase acest eveniment de mult timp. In minutele, orele si zilele de dupa finala, sunt sigur ca Murray spunea in sinea sa: «Oau!», dar cred ca ii va lua o vreme pana sa-si dea complet seama ce anume a facut pe Terenul Central. Va exista un moment, poate peste cateva luni, cand va intelege – este posibil ca asta sa nu se intample pana in momentul in care va reveni la England Club in 2014 – pentru a gusta din privilegiul campionului de a deschide turneul prin primul meci pe Terenul Central. Sa se intoarca in calitate de campion la Wimbledon va fi ceva special pentru Murray, genul de moment despre care va dori sa le povesteasca nepotilor.

Fusesera doua saptamani dintre cele mai imprevizibile – Rafa Nadal pierduse in prima zi, Roger Federer si Maria Sarapova fusesera eliminati in ziua a treia, iar Serena Williams nu razbatuse pana la treburile serioase de la finalul turneului – iar turneul de la Wimbledon 2013 urma sa se termine prin haosul si criza din mintea lui Andrew Barron Murray. Cand Murray, la serviciu cu avantajul celor doua seturi si al conducerii cu 5-4 in decisiv, ajunsese la 40-0 pentru a avea sansa a trei mingi de campionat, exista o voce launtrica ce-i spunea: „Andy, esti pe cale sa castigi la Wimbledon. Esti pe cale sa devii primul campion britanic cu pantaloni scurti, primul britanic ce va ridica deasupra umerilor trofeul de la epoca lui Fred Perry incoace.” Pana la urma, de fapt acea voce ii spunea: cine isi pierde serviciul pe iarba de la 40-0? Serios, cine poate fi intr-atat de nesabuit incat sa faca una ca asta? Mark Hodgkinson

Ziua in care Andy Murray a castigat la Wimbledon a fost momentul in care si-a schimbat intreaga viata, precum si ziua in care m-am gandit: „Nu va mai trece mult timp pana cand ii vom spune Sir Andy.“ Murray joaca acum la un cu totul alt nivel. Boris Becker