Evenimentele anilor 1997-2001 din Romania, Franta, din lumea intreaga: Sanda Stolojan le comenteaza cu discretie, dar diagnosticele ei sunt precise, iar judecata morala e mereu prezenta. Cateva teme la care autoarea revine aproape obsesiv: ecourile jurnalelor ei precedente publicate la Humanitas (Nori peste balcoane, 1996, Ceruri nomade, 1999), prietenia intelectuala cu Cioran, spiritul francez si duhul romanesc, Franta si Romania puse mereu fata in fata – polii intre care oscileaza necontenit sufletul diaristei. Din ce in ce mai prezenta, moartea: prieteni atinsi de boli grave, prieteni sau simpli cunoscuti care dispar, inevitabila presimtire a propriului sfarsit. Si totusi, Sanda Stolojan pare impacata in aceste pagini. Anii ei de amurg au fost cu adevarat senini.

La aparitia primului jurnal al Sandei Stolojan
„Natura echilibrata, patrunzatoare, dar discreta, inzestrata cu privirea ascutita, putin cruda, a moralistului sceptic, dar si traversat de entuziasme si elanuri lirice, de romantism aristocratic, Sanda Stolojan are acea sobrietate calda, acea doza fina de ironie tandra, comprehensiva, atat de necesara cronicarului de oameni, fapte si idei aflate intr-o continua, suculenta contradictie.” (Dan C. Mihailescu, in Revista 22)

„Unghiul din care scrie Sanda Stolojan este cel al privitorului privilegiat. Extrem de vizuale, notatiile sale dau, pe mari portiuni, senzatia unor pelicule din perioada filmului mut… Martor lucid al celor mai spectaculoase intamplari ale exilului romanesc de la Paris din ultimele trei decenii, Sanda Stolojan e infinit mai mult decat un memorialist. Ea este un intelectual de cea mai buna conditie care nu preia din realitate decat ceea ce a trecut prin propria ei ratiune.” (Mircea Mihaies, in Cuvantul)

„Noua [romanilor], de fapt, nu caietelor ei personale, ne-a incredintat [autoarea] perplexitatile ei, alternantele de speranta si descurajare, revolta si intristarile in fata marilor neintelegeri… Sanda Stolojan, in fata evidentei noastre taceri, a unor evidente si pasive acomodari si a altor cateva trasaturi prea complexe ca sa poata fi elucidate in doua-trei randuri, nu judeca, nu condamna, ci doar se mira. Nu in numele unor valori occidentale mai mult sau mai putin trecatoare, ci in acela al valorilor eterne: curaj, adevar, altruism si asa mai departe.” (Annie Bentoiu, in Romania literara)