Scris intre anii 1905 si 1909, Alteta regala poate fi citit in mai multe chei: dincolo de meandrele unei istorii de iubire se afla un bildungsroman in care, privita fie cu ironie, fie cu umor, natura umana isi dezvaluie cele mai ascunse sentimente, iar ideile sociale, politice si, implicit, estetice ale autorului capata o forma recognoscibila. Romanul a fost ecranizat in 1953, in regia lui Harald Braun.

Thomas Mann construieste un decor de opereta pentru ceea ce el insusi a numit „o comedie in forma de roman“: familia Grimmberg domneste peste un ducat cu un milion de locuitori, pierdut intre paduri, supus unor „stari de fapt ingrijoratoare“, caci finantele se afla intr-un declin perpetuu, castelele se degradeaza vazand cu ochii, iar barbatii de stat nu cad de acord asupra masurilor ce-ar trebui luate. Tocmai atunci cand toata lumea este cuprinsa de deznadejde, marea ducesa Dorothea da nastere unui al doilea print, Klaus Heinrich, care are „o mana sfrijita“. Din acest punct, romanul se desparte in ramificatii alegorice, ce ofera consideratii despre identitate, educatie, societate. Fericirea lui Klaus Heinrich va deveni, in aceeasi masura, si o fericire obsteasca, caci el isi va gasi marea dragoste si va implini profetia sub semnul careia i-a fost pusa venirea pe lume.