Un exercitiu de imaginatie

Tiparit pentru intaia oara acum mai bine de un secol, in 1872, romanul Alice in Tara Oglinzilor (Through the Looking Glass) este o continuare, dupa doar sapte ani de la aparitia celeilalte celebre scrieri a britanicului Lewis Carroll, Alice in Tara Minunilor (Aliceʼs Adventures in Wonderland) (1865).

Alice, personajul central din prozele lui Lewis Carroll, este unul dintre simbolurile cele mai circulate ale ultimului veac. Probabil, curiozitatea ca stare de spirit este cea care a mobilizat interesul atator generatii de cititori, cei mai multi copii, deci curiosi „de la natura“. Alice isi doreste atat de mult sa vada cum sunt alte lumi, incat nu reuseste niciodata sa-si reprime tentatia si spune: „Hai sa ne facem ca…“ Ca si in cazul aventurii din Tara Minunilor, si in Alice in Tara Oglinzilor calatoria este potentata de oniric. Alice nu este diferita de ceilalti copii, este la fel de dispusa sa exploreze. Cum sora ei nu are prea multa fantezie, crezand ca rationalitatea este necesara, sustinand – cu totul eronat! – ca exista lucruri pe care este imposibil sa le faci (asa cum gandesc si unii adulti…), Alice se joaca cu niste pui de pisica. Le propune chiar sa o insoteasca in lumea din Oglinda. O tara in care toate sunt asezate pe dos fata de realitate…

Camera din Oglinda este copia celei a lui Alice, numai ca lucrurile stau invers. De asemenea, in Tara din Oglinda, piesele de sah cu care Alice se juca in lumea reala sunt animate, vorbesc limba oamenilor. Daca intri in jocul lor exista constrangerea de a finaliza partida, chiar si atunci cand confruntarea cu Regina Alba si cea Neagra, fiinte deloc blande, este o incercare in sine.