Oricum am interpreta ciclul Bizu, in care Acord final reprezinta momentul unei surprinzatoare schimbari de perspectiva, el nu poate fi interpretat totusi, facand abstractie de o foarte puternic resimtita nevoie de confesiune, in acesti ani, marturisita mai ales in paginile scrise despre Maiorescu. Lovinescu era mai „recapitulativ”, isi fixa datele vietii afective, intelectuale si publice, se judeca, cu alte cuvinte, mai in amanunt decat inaintasul sau, incat si afirma adeseori ca cele mai exacte si mai interesante capitole ale operei sale erau cele in care-si urmarea „fazele evolutiei sufletesti si ideologice”. Prin urmare, scrierea romanelor, dincolo de ratiuni metodologice, are, cred, si o semnificatie sentimentala, intima, o renuntare nenumita la un principiu atribuit, nu intamplator, tot lui Maiorescu: „A nazui spre ceva impreuna cu altii si a trai sufleteste impreuna cu altii este un ideal irealizabil”. impotriva parerii lui Calinescu, Lovinescu era mai ales un creator in fictiune.