Augustin Buzura nu apare, irumpe in romanul romanesc contemporan ca un combatant de forta. Primul sau roman, „Absentii”, publicat in 1970, produce panica in randul autoritatilor vremii ca o neverosimila explozie de libertate in chiar fortificatiile fostului regim totalitar. O alta explozie ii raspunde – de popularitate -, de indata ce cartea ajunge la cititori. La nici un an insa de la turbulenta ei aparitie, in Romania ceausista incepe minirevolutia culturala. Cartea este interzisa, retrasa din librarii, sustrasa din bibliotecile publice, topita. De ce era atat de periculoasa? De ce trebuia sa fie astfel pedepsita? Si de ce, mai ales, este ea la fel de convingatoare si de necesara? Pentru ca autorul irita Puterea transmitandu-le semenilor sai adevaruri – oriunde inca valabile! – despre drepturile lor fundamentale. Ii indemna sa se trezeasca, sa nu treaca prin viata absenti, sa nu se lase prada mortii psihice, sa nu le fie frica. Demnitatea se cucereste, isi imbarbateaza el cititorii. Si se pastreaza prin vointa, cu puterea gandului si a cuvantului in toate vremurile, impotriva oricarei ideologii si in orice regim politic!  Augustin Buzura a debutat cu „Absentii” ca un mare romancier. Avea la debut doar 31 de ani, dar cunostea atunci, mai bine, poate, deca multi prozatori de azi, de la noi si de aiurea, secretele romanului modern. Acum, dupa 43 de ani, cu „Absentii” in aceasta noua editie el ne face o  marturisire despre sine, involuntara: anume ca intelepciunea si talentul unui scriitor adevarat sunt mai puternice decat timpurile. Mai durabile, oricum, decat dictaturile. – Angela Martin