„In Delirul confruntarea cu fatalismul istoriei, in viziunea lui Lev Tolstoi, este o tema la vedere, o tema recurenta. La fel ideea lui Preda despre rolul personalitatii (bune sau rele) in istorie. Un individ demential, plasat in structurile puterii, poate provoca un dezastru uman, zice prozatorul, cu referire la Hitler. Adaugand: iar dezastrul este contagios, raul in istorie se raspandeste ca o molima, in fine, o decizie luata in cabinetul lui Hitler are efecte dezastruoase intr-un sat pierdut in Campia Dunarii…

Delirul este un roman substantial cum am scris la aparitia lui si cum cred si azi, dupa 35 de ani -, nu un mare roman (ca Morometii si Cel mai iubit dintre pamanteni), dar un roman curajos, cu scene formidabile (povestea de iubire rustica de la inceput), bine lucrate, uneori foarte subtile (ezitarile medicinistei Luchi, sinceritatea ei derutanta) si, in genere, Delirul mi se pare si azi, cand il recitesc, o carte care isi asuma o tema grava: cum trec trei-patru tineri printr-o mare tragedie a istoriei. Citind-o, cititorul trece, oricum, bine, satisfacut, ganditor, nelinistit, uneori sedus de profunzimile creatiei romanesti din interiorul unei istorii imposibile.”

– Eugen Simion