Ori de cate ori vorbeste, la Exupéry iti apare omul; si chiar cand o face la persoana intai – iar asta se intampla asa de ades! – inainte de orice, vine inaintea atentiei tale pluralul. De parca intreaga rasa umana ar respira prin el si nu s-ar mai auzi decat pe sine din frazele lui – fraze ca niste santinele la portile umanitatii. Anevoie de presupus ca exista pe vreun meridian sensibilitate careia Exupéry sa nu-i comunice. Caci deopotriva cu stelele, cu constiinta, cu responsabilitatea si dragostea, el a descoperit limbajul eternitatii acestora. Iar lumina unei stele, pentru Exupéry, este o constiinta si e chiar mai mult: miracol. …Din opera cator alti autori epici te mai insotesc, la sfarsitul lecturii, atat de multi eroi, aproape fiecare introducand o idee in circuitul cotidian? Ion Caraion