Esentialmente, Grigore Vieru este poetul ?nceputurilor de lume, c?nd fiinta e aurorala, nefisurata si neculpabilizata. Ea apare dintr-un m?l primar, fiind ?nconjurata de o aura de roua si lacrima. Produce, de aceea, o senzatie de jilaveala sufleteasca, de natura rimbaudiana. Neoromantic prin structura, el ?si ?nmoaie versul ?n astfel de ape primordiale, ?n substanta plasmatica a originilor – de unde prezenta constanta a unui fior, a unui tremur. Este, bine?nteles, un tremur existential. Omul lui Vieru este omul adamic de la ?nceputul lumii care cade ?n istorie sau omul christic „rastignit” de o istorie vitrega. Neoromantismul sau, polarizat de bucurii elementare si de suferinta, este potentat de o tenta expresionista, de un patetism mesianic, caci faptura sa traieste la pragul fragezimii, vulnerabilitatii primare, dar si la punctul de sus al chemarii, al gestului justitiar si reparator.
Mihai Cimpoi
Descriere