Scrisoarea unui critic literar catre un prieten pinguin (fragment)
Bucuresti martie, 2003
„Draga Apolodor,[…] L-am cunoscut pe inventatorul tau – il cheama Gellu Naum – si tare as fi vrut sa pun mana pe telefon si sa-mi risipesc, de dragul tau, toate vorbele bune. Dar, Apolodor, trebuie sa afli ca el a plecat acum vreo doi ani intr-o misterioasa calatorie, in Labrador sau pe Mississippi, intr-un bac, sau a zburat, in cosmos, pe urmele tale, si n-are nici un telefon in apropiere, nici macar unul mobil. […] Tu m-ai invatat cum se joaca cuvintele unele cu altele, cum se prind de mana in rime: Targul Mosilor, Apolodor, zambitor, tenor, tuturor, dor, implor, picior peste picior, Labrador, zbor, bimotor, Bosfor… Daca mergi asa, din rima in rima, ajungi la capatul cartii. Vezi, asta era o adevarata inventie, dar am inteles-o abia mai tarziu: cum tu calatoreai foarte mult, ca sa nu te ratacesti si sa te poti intoarce acasa, inventatorul tau ti-a marcat drumul cu o rima calauzitoare si, pentru ca erai mic, ca s-o recunosti usor, a facut-o sa semene cu codita numelui tau: dor. Asa se face ca ai putut sa ajungi inapoi la Bucuresti, la prietenii tai de la circ, dupa ce ai umblat hai-hui prin toata lumea. Cand te-am cunoscut nu stiam nimic despre Gellu Naum, dar intre timp am aflat lucruri importante si ma grabesc sa ti le spun si tie. Gellu Naum, draga Apolodor, este un mare poet suprarealist, adica – cum sa-ti explic ca sa intelegi – un poet care poate orice: sa zboare, sa viseze cu ochii deschisi si sa scrie cu ochii bine inchisi ce-a visat, ca la dictare, fara sa incurce nici o litera, sau sa fotografieze ce viseaza noaptea si sa-ti arate ziua pozele developate cu o substanta creata chiar de el, sa se intalneasca ca la comanda cu cineva la care se gandeste fara sa-si fi dat nici o intalnire, sa coboare pe o scara fara trepte si sa ajunga unde nici cu gindul nu gindesti, in niste ape tulburi si stranii pe care nimeni nu le poate controla cu mintea.
Sa-ti spun, draga Apolodor, de ce nu esti ca altii. Esti pinguin si om, pentru ca vorbesti, canti, plangi si mergi ca un om, dar ai pene albe si negre, cioc si aripi, esti mic si mare, esti pentru copii si pentru toti ceilalti, esti un picaro si un Wilhelm Meister (nu-i nimic daca nu stii ce inseamna asta), esti erou si locuiesti intr-o parodie, ba chiar intr-un evantai de parodii, dar tu esti atat de original incat nimeni nu te poate imita. Porti in toate ocaziile frac. Porti de asemenea, fara sa te sinchisesti, numele unui celebru arhitect si constructor din Damasc. Esti fermecator, esti tenor, voiajor, visator si seducator.
De tine s-a indragostit o maimutica si multi cititori. Ai prieteni nemaipomeniti in lumea ta si camila Suzi iti este chiar ca o mama, iar cu cangurul Ilie si cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat. Dar ai prieteni si in lumea astalalta, reala, care sunt si prietenii mei: Florin, Tina, Dana, Rodica, Anca, Liviu, Catalin, Mircea, Alexandru, Adriana. Toti te stiu pe dinafara si fiecare cunoaste bine viata ta aventuroasa, episod cu episod si vers cu vers. Tie poate nici nu-ti pasa de asta, pentru ca esti un pinguin independent si semeni cu creatorul tau care a fost intotdeauna un om liber. Cat despre mine, e timpul sa ies din carte. Ioana Parvulescu“