Insolitul personaj al Anei Dragomir este un martor al Istoriei mari, cu razboaiele si marile ei nedreptati, dar si al istoriei mici, pline de gingasii, promisiuni si ingenuitati. Copacul este martorul copilariei. – Bogdan-Alexandru Stanescu, scriitor

Copacul nostru s-a nascut la data de 17 noiembrie 1558, chiar in ziua in care era incoronata Regina Elizabeth I a Angliei. A invatat despre lumea inconjuratoare si despre cea a oamenilor impreuna cu baietelul care l-a plantat, Thomas, si cu neobisnuita lui prietena, Rosie. Dar un Copac traieste mai mult decat oamenii, chiar si decat cei care-l planteaza si-l inconjoara cu dragoste, asa ca povestea protagonistului nostru se intinde pana in straniul an 2020. Acum Copacul este un arbore batran, care a cunoscut multe: razboaie, povesti de iubire, rautate, dar si multa, multa iubire.

E ca in povestioara clasica despre intrecerea stranie la care participa Ahile: oricat de rapid ar fi, rabdarea unei broaste testoase il va face sa ramana mereu in urma. Cu un pas, cu o zecime de pas, cu o sutime s.a.m.d. Sunt lucruri pe care omul nu le poate depasi. Copacul Anei Dragomir e din aceasta categorie: viata lui incepe in secolul 16 si ajunge pana azi, in plina era pandemica. Regine proeminente, ca Elizabeth (contemporana lui Shakespeare) sau Victoria (contemporana atatora…), fapte diverse, inventii tehnice revolutionare, razboaie mondiale – toate palesc in fata longevitatii intelepte a acestui Copac. E o buna lectie despre lume si istorie pe care ne-o preda cu farmec o prozatoare aflata, surprinzator, de cealalta parte a catedrei: in bancile gimnaziului. – Cosmin Ciotlos, critic literar

Eram in clasa a X-a si pentru unii reprezentam un fenomen literar, pentru altii un motiv de indoiala sau ingrijorare. Datorita celor care conduceau cenaclul literar unde faceam lecturi publice, textele pe care le-am citit atunci au fost imediat publicate. Criticul George Pruteanu m-a numit „un fel de pui de Cioran in fusta lunga si neagra”. Talentul nu tine de varsta sau de experienta, e un dar pe care-l primesti si de care trebuie sa ai grija. Reusita insa tine de sansa, de oportunitate. Degeaba ai har daca nu ai un context sa ti-l exprimi. Ana le are pe ambele. Cu cat e mai mare talentul, cu atat mai atenta trebuie sa fie cu el. Povestile ei nu sunt scoase cu forcepsul, ii tasnesc din inima si din minte simplu, firesc, fara efort. Emotiile ei apar organic, nu sunt construite. Habar n-am cat o sa o tina aceasta cautare si care-i va fi drumul. Dar cel putin prin acest text a oferit o bucurie literara care va ramane generatiilor ce urmeaza. – Chris Simion-Mercurian, scriitoare si regizoare de teatru

Ana Dragomir are 14 ani si locuieste in Bucuresti. A debutat in anul 2019, cu In cautarea inspiratiei, o poveste emotionanta si antrenanta despre puterea imaginatiei si despre calatoriile care ne aduc prieteni pe viata. Dupa un an a lansat Praf de zane, in care ne convinge ca lumea povestilor este la fel de importanta pentru copii si pentru parinti. Adora sa-si petreaca timpul liber in natura, la tara – locul care a inspirat-o sa scrie Copacul – si petrece clipe frumoase alaturi de prietenii ei. Este pasionata de lectura, iubeste Marea Britanie si ii place sa inventeze povesti care sa faca lumea mai frumoasa.

Ilustratii de Ionut Robert Olaru