Am trait atat de putin este jurnalul din captivitate al Evei Heyman, cea care va fi supranumita „Anne Frank de Oradea”.

In primavara anului 1944, in partea de nord a judetului Bihor locuiau peste 30.000 de evrei, aproape o treime din populatia Oradei fiind constituita din etnici evrei. Prin aplicarea masurilor de ghetoizare de catre autoritatile maghiare oradene si militarii germani, toti evreii au fost adusi si concentrati de catre jandarmii unguri in doua ghetouri din Oradea, dupa care, la sfarsitul lunii mai si inceputul lunii iunie, au fost transportati cu trenurile in lagarele de exterminare din Polonia.

S-au intors acasa mai putin de 3.000 de evrei, tragedia traita de ei constituind o pagina neagra a istoriei. Fetita s-a nascut la Oradea pe 13 februarie 1931, fiind singurul copil al unui cuplu mixt, evreo-maghiar. Parintii divortand, copila a ramas in grija bunicului evreu, care avea o farmacie. La inceputul anului 1944 Eva a inceput sa tina un jurnal, in contextul in care orasul intra sub incidenta dura a legilor antievreiesti care ii deposedau pe membrii acestei comunitati de drepturi si averi.

Pe 5 mai, Eva si familia ei erau dusi in ghetou. Eva Heyman a trait clipele terorii instaurate de autoritatile locale, prin deposedarea totala de bunuri a familiei sale, ca si a altor evrei oradeni, tratarea jignitoare a acestora, inghesuirea lor in cele doua ghetouri din oras cu conditiile de viata ingrozitoare din acestea.

Insemnarile ei descriu experientele tragice traite aici si deportarea in lagarele mortii din Polonia, unde si-a sfarsit si ea zilele, in perioada dinaintea eliberarii din captivitatea nazista.

„Micul meu jurnal, sunt prea mica sa pot descrie ce-am simtit…”, scria fetita. „In sapte camere locuim 84 de oameni, iar holul si coridorul sunt si ele pardosite cu saltele (…) Seara am vrut sa aprindem lumina electrica, dar am fost deconectati: evreilor nu li se cuvine lumina electrica” (…) „Eu, micul meu jurnal, m-as lasa sarutata si de jandarmul acela care se uita crucis si care ne-a luat faina, numai sa nu ne ucida, numai sa ma lase sa traiesc” .

Prin acest jurnal partial de ghetou, scris sub imperiul situatiei traite, Eva Heyman a lasat, fara sa-si propuna asa ceva, una dintre cele mai valoroase surse documentare despre soarta evreilor din aceasta parte a tarii.