Capodopera a literaturii-document interbelice si una dintre cele mai tulburatoare si mai limpezitoare panorame ale vietii politice si artistice din Romania primei jumatati a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vanturi istorice neprielnice sau de explicabile prudente sa astepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale aparitii publice — si-a castigat cu prisosinta locul printre cartile fundamentale ale literaturii romane. Publicarea sa a fost, aici si aiurea, o adevarata cumpana separatoare de credinte si convingeri. Sebastian isi incepe jurnalul sub semnul revelatiei apasatoare a alteritatii sale, care il proiecteaza intr-o realitate pe care crezuse ca o stapaneste. Se declanseaza, la el, o ampla criza sufleteasca si de constiinta, iar consemnarile — de-a lungul a zece ani — ale de-acum insinguratului diarist stau marturie a acestor tulburari launtrice, ca si a furtunilor ce bantuiau, in epoca, viata politica a tarii si a intregii Europe. Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodopera a litera¬turii experientei“ care nu a lasat — si nu va lasa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de capatai pentru momente de cumpana, o opera care se citeste si, mai cu seama, se reciteste.