Romanul este alcatuit pe mai multe planuri, care se intalnesc si se despart intr-o aparent capricioasa compozitie, desi o simetrie launtrica prezideaza faptele interioare si psihologia eroilor. in primul rand, luam cunostinta de drama iubirii acelei misterioase doamne T., silueta turburatoare, aparitie distinsa, spirit practic si autoare ce se ignora a celor “trei scrisori” strabatute de o nostalgica suferinta, aura poetica peste o autoanaliza apatica.

in paralel cu soarta acestei indagostite fara speranta, se dezvaluie pasiunea tragica a lui Ladima – poet si ziarist controversat –, “victima impinsa la sinucidere de indiferenta meschina a unei femei vulgare, actrita lipsita de mesagiu si cocota de profesie viagera, Emilia Rachitaru. Ladima este un tip atat de apropiat de noi, o schema morala, in care pot incapea mai multe aparitii ale cafenelei literare. Tragedia lui abrutizanta o prezinta d. Petrescu printr-o serie de scrisori exaltate, descoperite intr-o dupa-amiaza torida, cu amor tarifat, in casa Emiliei, de Fred Vasilescu-Lumanararu, fiul verosului om de afaceri si vulgarului analfabet Lumanararu, creionat in Ultima noapte de dragoste…

In Patul lui Procust d. Camil Petrescu manifesta o viziune atat de puternica a feminitatii, in personagiul Emiliei si al d-nei T., incat, fara nici o amabilitate, afirmam ca aceste doua figuri vor ramane ca doua creatii de prima importanta ale epicei contemporane. Senzualismul si frumusetea litografica a Emilei, vulgaritatea ei de sensibilitate, prostia ei linistita si snobismul de cocota cultivatoare a «lumii bune», ca si poezia enigmatica a d-nei T., distinctia ei si parfumul de subtil senzualism, ratate intr-o dragoste nefericita, sunt de o amploare, de o febricitate dominata de analism lucid, care definitiveaza pe dl. Camil Petrescu ca pe un romancier cu mijloace profund originale” (Pompiliu Constantinescu)