In urma cu cativa ani, in cartea Amintirile unui las, publicata la Editura Albatros, Nicolae Corbeanu isi povestea viata in Romania comunista, pana in momentul gravei si crucialei hotarari de a emigra. Viata nu era una neobisnuita: absolvent de filologie, repartizat profesor, redactor la o publicatie culturala de provincie. Nici macar pataniile care o transforma intr-o existenta suficient de dramatica si de problematizanta pentru ca sa declanseze resortul marturisirii, nu sunt neobisnuite: ca multi altii, probabil, eroul narator este ademenit si pana la urma pacalit de Securitate sa colaboreze. Neobisnuite sunt luciditatea si chiar cruzimea, lipsa de iluzii si franchetea unei scriituri autoscopice, introspective, realizate cu un deosebit talent literar. In Vara transfugului, memorialistul traitor in Germania continua relatarea sub alta forma, naratiunea se fictionalizeaza pe alocuri, luand aspectul unui roman cu cheie. Lumea emigratiei, cercurile intelectuale romanesti din exil, figuri de la posturile de radio care emiteau pentru Romania, intrigi, portrete, sarcasme, aveau nevoie de aceasta protectie a naratiunii cu cheie, ceea ce nu inseamna ca valoarea memorialistica a cartii este in vreun fel stirbita. Conditia transfugului este privita aici cu aceeasi luciditate si lipsa de iluzii si redata cu acelasi talent literar.