Lumea show-businessului – un univers aparte, in care sexul este o arma a succesului, dragostea este doar o masca zambitoare a urii si a invidiei, trecutul este uitat, iar viitorul este doar speranta. In aceasta lume dura, unde inaintarea in varsta si frumusetea apusa sunt spectre care dau fiori, tinerele Anne, Jennifer si Neely au pornit pline de incredere sa cucereasca New Yorkul si Hollywoodul. Renuntand treptat la idealurile simple, precum dragostea si familia, ajung in cele din urma pe culmile succesului, dar printre secretele lor se numara „papusile” – micile pastile care le ajuta sa doarma sau sa aiba energie, sa-si pastreze optimismul si buna dispozitie, dar, mai ales, sa alunge adevarul crud al realitatii. O poveste socanta si emotionanta, despre pretul ce trebuie platit pentru a fi invidiat de o lume intreaga.
Valea Papusilor a cunoscut inca de la aparitie un succes fulminant, fiind vanduta in peste 30 de milioane de exemplare in intreaga lume. Romanul a fost ecranizat intr-o miniserie pentru televiziune si adaptat pentru marele ecran intr-un film nominalizat la premiile Globul de Aur si Oscar. Jacqueline Susann a fost prima scriitoare care a avut trei romane consecutive ce au ajuns pe locul 1 in topul de bestselleruri din The New York Times.