Rochia de mireasa era crem, cu o tenta de roz, ca interiorul unei scoici. Era facuta dintr-o matase foarte subtire, dar aspra, si aluneca pe covorul cel rosu pe cand Selina inainta si, cand se intorcea, trena ramanea la locul ei, astfel incat se parea ca rochia o invaluie ca pe un pachet de lux.
Domnisoara Stebbings ii spuse, cu o voce foarte intepata:
– Ei, da, n-ati fi putut alege ceva mai dragut decat asta. Vi se potriveste ca o manusa. Pronunta „puotriveste”. Ei, si lungimea?
– Nu stiu, dumneavoastra ce credeti?
– S-o mai aranjam putin… doamna Bellows. Doamna Bellows aparu din coltul in care statea asteptand sa fie chemata. Domnisoara Stebbings era imbracata in crepe, iar doamna Bellows purta un costum din nylon negru si pantofi care semanau grozav cu niste papuci. Avea o pernita de ace prinsa de incheietura cu o bucata de elastic; ingenunche si ii prinse o parte a trenei. Selina se privi in oglinda. Nu prea era de acord cu domnisoara Stebbings ca rochia i se „puotrivea” asa, pana la pamant. O facea sa para prea slaba (doar nu slabise!) si culoarea calda nu facea decat sa-i accentueze paloarea fetei. Rujul i se stersese si se vedeau urechile.