„Aș fi foarte mulțumit ca, la vârsta de 80 de ani, să văd tipărit cel puțin romanul Strigoiul, care încheia subiectele mele de la țară și care putea fi și de actualitate, dovedind izvorul multor tragedii sătești în setea de pământ a țăranilor, în simțul proprietății individuale. Eroul romanului își câștigă numele de „strigoiul”, chiar prin această lăcomie de pământ, de avere particulară. Romanul mai includea unele obiceiuri tradiționale, de cari eram conștiu că vor dispare cu timpul – după cum unele au dispărut și până acum. Voiam să rămână pentru cerce[tă]torii de mai târziu un sat din Ardeal, așa cum a putut evolua în 4 5 decenii după Revoluția din 1848.”