Tandru si cinic, vulgar, sensibil, ironic si empatic, Charles Bukowski ofera in Povesti despre nebunia obisnuita o panorama a vietii din ghetourile si mahalalele Los Angelesului postbelic, o lume aspra, cu propriile ei repere, pe care scriitorul o prezinta cu un umor sec si un farmec greu de egalat. Alcoolici, jefuitori, puscariasi, violatori si nebuni traiesc intr-o lume a lor, paupera si dura, in care subzista si specia ciudata a scriitorilor si poetilor, descrisa cu sarcasm si, in acelasi timp, cu intelegere de Bukowski, el insusi personaj al propriei lumi, poet, parior la curse, alcoolic si afemeiat.

Un tata iubitor care isi intretine familia din jafuri, o nunta zen usor caraghioasa, o patura vie, care vrea sa-l sugrume pe Bukowski in somn, un viol ambiguu, ucigasi psihopati, poeti rautaciosi si adesea ridicoli – toate istorisirile si toate personajele construiesc un univers aparte, in care cultura inalta si cultura populara, muzica clasica, prostituatele, poezia si cursele de cai ajung sa coexiste firesc, intr-o succesiune de scene de viata autentica.

„Daca renunt sa scriu, sint un om mort. Si doar atunci renunt: cind mor.” (Charles Bukowski)

„Bukowski, scandalagiul profesionist si laureatul lumii interlope din Los Angeles, afirma cu o insistenta de un romantism nebunesc ca infrintii sint mult mai autentici decit invingatorii si scrie cu o compasiune incrincenata pentru toate sufletele pierdute.” (Newsweek)

„Charles Bukowski a fost Charles Baudelaire al dezmostenitilor sortii, marele poet al mahalalelor, omul care stia sa descopere tandretea si frumusetea in locurile cele mai mizere si, in acelasi timp, sa anestezieze pe cit posibil durerea de a trai printr-un exces de sex si alcool.” (Pif Magazine)