În deceniile opt şi nouă, Umberto Eco a publicat în revista L’Espresso o serie de cronici vizând o diversitate caleidoscopică de teme ale lumii contemporane. Actualul volum reprezintă, ca şi Minunile Sfântului Baudolino, o selecţie din articolele publicate atunci. Tonul sarcastic şi ironia muşcătoare fac ca tuşele groase în care scriitorul italian infăţişează o realitate sau alta să scoată în evidenţă tocmai acele detalii stânjenitoare şi sâcâitoare pe care, dintr-o prea mare obişnuinţă, nici nu le mai băgăm în seamă. Ele au menirea să-i provoace cititorului acea luciditate amară pe care nu o poţi îndeobşte căpăta decât amuzându-te copios. Cât priveşte titlul cărţii, el reia titlul rubricii sub care au apărut cronicile şi care ne este explicat de Eco însuşi: „Titlul rubricii trimite la micuţele plicuri din carton cu chibrituri marca Minerva şi la obiceiul de a nota pe dosul «copertei» lor adrese, liste de cumpărături sau, cum mi se întâmplă mie, notiţe stenografice despre tot ce-mi trece prin minte în tren, la bar, la restaurant, când citesc un ziar, privesc o vitrină sau scotocesc prin rafturile unei librării.“